Dosarul Flora, la un pas de a fi redeschis. Băsescu, acuzat de retrocedarea ilegală a unui teren când era primar

Dosarul Flora, la un pas de a fi redeschis.  Băsescu, acuzat de retrocedarea ilegală a unui teren când era primar
Publicat: 26/04/2017, 11:42

Instanța supremă trebuie să decidă dacă va redeschide sau nu urmărirea penală în acest caz.

În această cauză, Cătălin Năstase îl acuză pe fostul președinte Traian Băsescu că ar fi retrocedat ilegal, în 2003, pe vremea când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătrați în Dămăroaia, teren în valoare de aproximativ 100 milioane de euro pe care ulterior Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora.

„Este vorba despre terenul din Poligrafiei, complexul Flora astăzi și practic sunt trei sau patru puncte care au ridicat suspiciuni cu privire la începerea urmăririi penale și anume terenul a fost revendicat într-o altă zonă, el era în Ilfov și a fost ridicat într-o altă competență în București , pe amplasamentul fostului hiprodrom. 2 hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din România au constatat că autorii succesorilor care au revendicat acest teren nu au avut acte de proprietate și 3 acest teren este de utilitate publică pentru că Apa Nova are în administrare de la Apele Române o conductă magistrală care dacă acesta ar fi avariată ar putea inunda tot Bucureștiul. Singurii care și-au apărat acest drept, ca să zic așa, a rămas Apa Nova cu competențele pe care le au, au solicitat demolarea construcțiilor pentru că pune în pericol viața cetățenilor din București și astfel sunt sau patru probleme grave (…) În opinia mea, în momentul în care avea un Consiliu, avea la îndemână mapa pe care trebuia să semneze această decizie și se putea vedea foarte clar, la o primă analiză, că revendicarea era solicitată pe Ilfov, și nu pe București „, declara, pe 30 martie, avocatul lui Cătălin Năstase, Marian Rupa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online